SEE YOU IN VALENCIA – CEVISAMA 2018

În perioada 5 – 9 februarie, Feria Valencia a găzduit cea de-a 36-a ediție a târgului Cevisama, eveniment international dedicat placărilor ceramice, pietrei naturale și mobilierului pentru pentru băi.

Așa cum au anunțat organizatorii, aceasta a fost o ediție cu adevărat istorică, grație unui număr record de expozanți și vizitatori din toată lumea. În acest superb oraș, ceramica spune o poveste și transmite magie în moduri neașteptate, iar cifrele record ale acestei ediții sunt una dintre cele mai bune dovezi ale succesului târgului – peste 90.000 de vizitatori din 145 de țări.

Cu o prezență în forță a producătorilor spanioli de plăci ceramice și mobilier pentru camera de baie, evenimentul găzduit de Valencia a confirmat poziția Spaniei în topul țărilor producătoare de ceramică și nu e de mirare, având în vedere că tradiția și creativitatea sunt două coordonate specifice acestei zone.

Ceramic Trends 2018-2019

Cu ocazia acestei ediții a târgului, au fost dezvăluite și cele mai hot tendințe în industria placărilor ceramice, prezentate de “Observatorio de Tendendencias del Hábitat” și “Observatorio Ceramica”.

Pentru perioada 2018 – 2019, tendințele creative ale acestei industrii “vor urma direcții similare cu cele observate la târgurile de anul trecut”, după cum s-a afirmat în prezentarea “Observatorio de Tendendencias del Hábitat” (OTH), ceea ce înseamnă că, în perioada următoare, vom vedea „produse îndrăznețe în care culoarea și decorarea suprafețelor sunt încă o dată în prim-plan”.

Aceste tendințe reflectă cele mai îndrăznețe evoluții în materie de design, compoziție și paleta cromatică, subliniind creșterea tipurilor de utilizări ale ceramicii în proiectele de arhitectură și design interior. Numitorul comun al tuturor trendurilor dezvăluite aici indică o direcție clară: placările ceramice câștigă teren, devenind “starul” designului interior, nu numai din punct de vedere structural, ci și decorativ.

Iată cele șase direcții stilistice ce definesc trendurile pentru perioada 2018-2019:

 

Light Marbled

Este caracterizată de o serie de suprafețe „pătate” sau decorate cu nervuri subtile care conferă acestei tendințe o direcție materială evidentă, în care produsul în sine devine firul roșu al poveștii spațiului.

Foto© Peronda, www.peronda.com; Foto© Ceramica Fioranese, www.fioranese.it

Ca o reacție la minimalismul ultimilor ani, vedem cum aceste suprafețe pline de elemente, departe de a ascunde produsul, îl expun, dezvăluind materialitatea sa.

Rămân în trend reproducerile tip „terrazzo”, care acum sunt propuse și în variante cu fragmente mai puțin prețioase decât marmura, dar cu o suprafață interesantă, eterogenă și “pestriță”. În comparație cu sezoanele anterioare, există o reducere considerabilă a fragmentelor din interiorul suprafeței, acum efectul marmorat sau puntilist devenind un highlight al trendului. În aceeași direcție, clasicul “terrazzo alla veneziana” variază de la granulație de foarte mici dimensiuni, până la mixul de fragmente foarte mari.

Acest trend în industria placărilor se aliniază tendinței generale ce explorează noi variante de materiale, unde finisajul final pare realizat în timpul procesului de extracție sau prelucrare. În acest sens, un bun exemplu este “Jesmonite” – recunoscut ca unul dintre cele mai interesante materiale al ultimilor ani.

Pe suprafața plăcilor ceramice, o gamă largă de griuri se combină cu puncte de culoare, elemente geometrice sau desenele care se inspiră din starturile geologice. Jaspul, cuarțul, nervurile fine sunt adevărații protagoniști. Efectul “splash” din pictură este și el utilizat – este vorba despre designul plăcilor ceramice unde este reprodus un joc de picături și puncte de culori.

 

Tile Déco

Sub influența celor mai recente tendințe din sectorul designului interior, ce propun o linie de piese de mobilier în care decorarea devine o temă centrală, trendul „Déco” se întoarce în trecut pentru a salva eleganța unor stiluri „clasice” din ultimele decenii.

Foto© Dune, www.dune.es; Foto© Harmony, www.harmonyinspire.com; Foto© Natucer, www.natucer.es

Fără îndoială, componenta ornamentală a interioarelor și piesele care le populează dobândesc tot mai multă importanță. Recuperarea modelelor „Art Nouveau” și „Art Deco”, specifice anilor ’20 și ’30, dar și mișcarea „Arts & Crafts”, sunt sursele de inspirație exploatate.

Propuneri sofisticate și elegante, într-o cheie contemporană, sunt caracteristicile acestei direcții creative. În general, în această tendință este apreciat gustul pentru repertoriul grafic recuperat, unde o simplificare studiată a liniilor și mixul de diferite materiale devine o bogată resursă creativă. Acest tip de decorațiune, care se joacă cu fragmente de marmură sau granit, este ușor translatat în proiecte elegante, unde clasicul alb-negru este utilizat într-o manieră contemporană.

În ceea ce privește plăcile ceramice cu suprafețe sau intervenții metalizate (auriu, argintiu, bronz) ies în evidență cele care utilizează detaliile decorative fine, asemeni unor bijuterii – filigran sau inserții, toate combinate într-o paletă cromatică întunecată și elegantă. Linii aerodinamice și influența geometrică a cubismului, mixate împreună cu referințe și elemente din culturi “exotice” sunt elementele de design ce definesc acest trend. Este o tendință unde jocul dintre culoare și lumină este cheia pentru înțelegerea lui.

 

Dark & Watercolor

Degradeuri, umbre și efecte de acuarelă sunt aplicate pe suprafețele plăcilor ceramice pentru a crea spații cu un aer decadent, dar foarte sofisticat. Această direcție creativă este deosebit de interesantă în cadrul proiectelor ce explorează dimensiunea teatrală a ceramicii. Invocăm plăci cu format mare, care funcționează ca jocuri vizuale, în care siluetele și fundalul, umbrele și reflexiile sunt confuze.

Foto© Neolith by TheSize, www.neolith.com; Foto© Azulev Grupo, www.azulevgrupo.com

Culorile predominante sunt tonuri neutre de gri și diferite tonuri de negru, combinate cu nuanțe reci de alb și albastru care au ca scop crearea unei atmosfere de reverie. În câmpul vizual al plăcilor se combină nuanțe reci, desene abstracte sau figurativ-organice (în care culoarea funcționează ca element de desen, întotdeauna cu contururi estompate, neclare) și efecte de apă și acuarelă. La nivel grafic, umbrele sunt luate ca o sursă de inspirație generând suprafețe cu efect teatral, dramatic, creând ambiente intime, dar îndrăznețe.

Se reușește recrearea unor interioare magice, unde totul este în relație cu spațiul care apare acum că un loc unde se trăiește o experiență senzorială plină de mister. De asemenea, această tendință explorează și recuperează tehnica „strappo” a secolului XVIII (tehnica de eliminare a frescelor de pe pereții palatelor italienești).

Trecerea de la plăcile ceramice cu suprafețele netede și monocrome, la cele cu finisaje complet neregulate, texturalizate, inclusiv cu efecte de eroziune sau abraziune, este o tendință ce s-a reflectat mai întâi în textile, dar care a avansat încet și în industria ceramicii.

 

Brutalist Style

Aceasta este o tendință ce propune produse cu aspect dur, brut și ia geologia ca una dintre principalele surse de inspirație. Pasiunea materială este tradusă în propuneri monolitice, cu suprafețe mari și răspunde unui fenomen quasi-fetish față de materia brută (blocuri mari de ciment, piatră sau diferite roci vulcanice ca: marmură și granit).

 

Foto© Apavisa, www.apavisa.com; Foto© Marazzi, www.marazzigroup.com

Acest trend ia ca punct de referință arhitectura perioadei 1950-1970 din Italia (de ex. Arh. Carlo Scarpa). Este vorba despre clădiri și interioare ce ies în evidență prin utilizarea de blocuri mari de piatră naturală, cu o estetică moștenită de la stilul brutalist (unde se folosea însă cimentul, în aceeași manieră) introducând acum o latură nouă: luxul ca variabilă-cheie a proiectului.

Acest trend se concentrează asupra materiei prime, pentru a o propune în splendoarea sa maximă: marmură, granit, roci vulcanice, ciment – toate sunt prezentate la scară mare pentru a putea fi explorată materialitatea lor.

Plăcile ceramice prezintă propuneri care reproduc rocile naturale într-o manieră  ce presupune un mare grad de risc, atât în ceea ce privește formatul plăcilor, cât și din punct de vedere al graficii. Grație formatelor mari, plăcile ceramice ce abordează acest stil se regăsesc atât în proiectele publice, cât și în cele rezidențiale, în variante de pot acoperi toate suprafețele – de la podea și pereți, până la mobilier și blaturi (în bucătării).

 

Restored materials

Depășind epoca marilor proiecte de arhitectură, atenția se îndreaptă acum și spre proiecte de dimensiuni mai reduse, proiecte de renovare/ reabilitare, ce recuperează elementele originale și integrează plăci ceramice cu un efect vintage.

Foto© Bestile, www.bestile.es; Foto© Natucer, www.natucer.es

Această tendință este subliniată și prin schimbarea criteriilor de selecție în cadrul Premiilor Pritzker, care recent au premiat proiecte de anvergură mai mică, dar care au un impact major la nivel social. Industria ceramică se adaptează rapid acestui tip de proiecte, ce nu caută soluții opulente sau exotice, ci optează, mai degrabă, pentru materiale recuperate, dând un nou sens esteticii perioadelor trecute și importanței texturilor.

Această tendință tinde să scoată în evidență produsele ceramice care pun accentul pe natura lor materială, pe materia primă din care sunt realizate. Este o direcție stilistică regăsită în construcțiile cu o arhitectură practică, sobră, chiar modestă, ce vizează o variantă de arhitectură sustenabilă, în care sunt utilizate, pe lângă elementele recuperate, plăci cu modele simple, dar versatile, care, mai degrabă, urmăresc să exploreze creativitatea în proiectul arhitectural, decât creativitatea produselor ceramice utilizate.

 

Mid-century Colours

O altă direcție identificată pornește de la estetica “Mid-Century”, cu o influență clară a anilor ’50 și ’60. Paleta cromatică specifică acestei perioade continuă să câștige teren, în special variante de culori plate, dar vibrante, care vin direct de pe piețele americane și se încadrează în tendințele decorative „Mid-Century”.

Foto© Harmony, colectia “Solaire”, design Luca Nichetto, www.harmonyinspire.com

Propunerile prezentate, în finisaje mate, au un repertoriu grafic geometric, liniar, ce creează modele cu un joc optic destinat să transforme placările în vedeta spațiului. În aceeași linie, se evidențiază utilizarea de nuanțe trandafirii, roșii, corai sau piersică, în combinație cu tonuri de verde, ce dau un efect vibrant, dar sobru. Și diferite tonuri naturale, pământii, toate estompate, în variante mate sau semi-satinate, folosite chiar pe plăci din teracotă, aduc interioarelor un amestec de nostalgie și modernitate, în special atunci când sunt subliniate prin tuse de negru.

Tot în cadrul acestei tendințe, se evidențiază întoarcerea materialelor ce aduc fluiditate spațiului ca: PVC, linoleum sau rășini epoxi, ce oferă un puternic efect monocromatic, fără articulații. În toate cazurile, culoarea devine elementul central în strategia decorativă.

Următoarea ediție a târgului Cevisama va avea loc în perioada 28 ianuarie – 1 februarie 2019, la Feria Valencia. Așa că… SEE YOU ÎN VALENCIA!

Material realizat cu sprijinul Tile of Spain.

www.tileofspain.com

www.cevisama.com; www.ascer.es