Sebastian Herkner

Cu toate că primele luni ale anului sunt pentru lumea designului foarte intense, pline de evenimente și lansări, am reușit să ne „strecurăm” în agenda lui Sebastian Herkner, unul dintre cei mai căutați și mai activi designeri din noua generație, și să aflăm mai multe despre proiectele pe care le-a pregătit pentru acest an, dar şi câte ceva despre el.

Încă din perioada studenției, Sebastian (născut în 1981, în Germania) crea deja piese ce fuzionau diferite contexte culturale, experimentând și combinând noile tehnologii cu măiestria tehnicilor arhaice, tradiționale, pentru a evidenția frumusețea materialelor naturale și pentru a atrage atenția asupra micilor detalii extrase din diversitatea culturală. În ultimii ani, creațiile sale au fost parte din colecțiile unora dintre cele mai importante branduri din industrie: Cappellini, Moroso, La Cividina, Dedon, Rosenthal, ClassiCon, Thonet, Sancal, Verreum, Pulpo, Rug etc.

Sebastian Herkner, courtesy of Moroso

Les Dedans – Fiecare designer are propriul stil și propriul proces creativ. Cum l-ai defini și descrie pe al tău?

Sebastian Herkner – Încă de la începutul carierei mele mi-am focalizat atenția spre artizani și meșteșugari pentru a obține un standard ridicat de design. Îmi place să lucrez cu materiale naturale precum: lână, sticlă, metal – aceste materiale dau un anumit caracter produselor finale; ca și culorile, care sunt o parte importantă în estetica mea.

Călătorești în toată lumea. Ce ne poți spune despre abordarea interculturală în creația ta?

Mă inspiră aceste călătorii. Este fascinant să întâlnești artizani cu tehnici meșteșugărești speciale în locuri necunoscute din punct de vedere al designului, cum ar fi Columbia. Ei realizează obiecte tradiționale uimitoare – mai degrabă etnice decât piese de design. Scopul meu este să colaborez cu ei pentru a dezvolta idei împreună, ceva ce poate trezi interesul oamenilor din întreaga lume. Acesta a fost punctul de pornire în colaborarea cu Ames, în Columbia – pentru a arăta frumusețea și spiritul artizanilor locali, în cadrul târgurilor de design internaționale.

Sebastian Herkner & Ames. Foto Andres Valbuena

La cele două evenimente importante ale acestui început de an, IMM Cologne și M&O Paris, unde ți-ai prezentat proiectele? Care sunt cele mai noi proiecte pe care le-ai realizat?

Ei bine, am prezentat un scaun de lemn, foarte simplu pentru Thonet. A fost un proiect foarte interesant, pe de o parte, am lucrat cu unul dintre cele mai faimoase branduri de mobilier și, pe de altă parte, am realizat o reinterpretare a celebrului „Frankfurt Chair”. Este un scaun de bucătărie minimalist, „onest”, pe care îl puteți găsi într-o mulțime de restaurante. Abordarea noastră a fost de a dezvolta un scaun simplu, dar elegant, cu detalii frumoase și referințe directe la istoria Thonet. Am prezentat, de asemenea, în colaborare cu Wittmann, scaunul tapițat “Merwyn” (este prima piesă dintr-o colecție mai amplă ce urmează să fie prezentată în acest an), o colecție de covoare, prima colaborare cu compania Rug și barul mobil „Grace”, împreună cu Schönbuch – un design ce sintetizează linia unei balustrade pe care am văzut-o mai demult în clădirea din centrul expozițional din Basel.

Sebastian Herkner & Thonet

 

Sebastian Herkner & Wittmann

 

Sebastian Herkner & The Rug Company I Sebastian Herkner & Schoenbuch

De asemenea, Salone del Mobile Milano se apropie. Este cel mai important eveniment pentru lumea designului, iar în ultimii ani ai creat un număr impresionant de proiecte ce au fost lansate acolo. Ce ai pregătit pentru ediția din acest an? Cu cine ai colaborat?

Avem o serie de proiecte abia finalizate cu partenerii noștri de lungă durată, precum: Moroso, pulpo și Cappellini, dar vom lansa și o nouă colecție de mobilier pentru exterior împreună cu Gloster – aceasta va fi despre un concept nou de a trăi în aer liber.

Sebastian Herkner & Moroso, courtesy of Moroso

 

Sebastian Herkner & pulpo

La începutul carierei tale ai participat și la SaloneSatellite – Milano. Cât de important a fost pentru cariera ta? Recomanzi această experiență tinerilor designeri?

Am participat de trei ori la Salone Satellite, un eveniment minunat, o oportunitate pentru mine de a intra în contact cu presa, dar și cu producători importanți precum Moroso. Cred că trebuie să fii prezent la acest tip de evenimente, să-ți prezinți limbajul de design, filosofia și atitudinea.

Cine a fost primul tău mentor?

Primul a fost tatăl meu, care m-a îndemnat să creez lucruri de mână, să fiu creativ.

Sebastian Herkner by Lutz Sternstein

Un designer care își conduce propriul studio devine implicit un om de afaceri. Cum ai învățat asta? Îți place acest rol?

Ei bine, ultimii zece ani au schimbat mult modul în care lucrez. Procesul de creație, de proiectare este o etapă, dar, desigur, trebuie să faci și multe alte lucruri complementare, cum ar fi participarea și prezentarea pieselor la târguri sau susținerea de conferințe. Îmi place foarte mult acest mix și îmi dă o libertate imensă.

Trebuie să fii diplomat în activitatea ta?

Mă simt mai degrabă un ambasador al calității și tehnicilor artizanale.

Deci, lucrezi foarte mult! Ce impact are asta asupra vieții tale personale?

Designul este pasiunea mea, nu este deloc un „loc de muncă”. Nu-mi pasă de ritmul între perioada în care lucrez și timpul liber. Sunt conectat la creativitate toată săptămâna, așa că nu mă plictisesc.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Ce faci ca să te distrezi?

Fiecare zi este diferită, sunt perioade în care stau mai mult în atelierele studioului meu, iar apoi trebuie să plec în altă parte a lumii. În ziua de azi posibilitățile de a rămâne conectat cu prietenii sau cu studioul reprezintă un avantaj imens. Poți lucra, practic, din orice loc.

Îți iei vreodată o vacanță de la tine, de la ceea ce faci?

Da, fac asta vara, 2-3 săptămâni, împreună cu partenerul meu Manuel.

 

Mai multe aflați, desigur, pe www.sebastianherkner.com

Courtesy of Studio Sebastian Herkner