Salone del Mobile.Milano 2021

Cea de-a 60-a ediție a Salone del Mobile.Milano, ce va reuni pentru prima dată toate categoriile de produse, va avea loc în perioada 5-10 septembrie 2021.

Președintele Salone del Mobile, Claudio Luti, a declarat: „A putea ține Salone anul viitor este o prioritate absolută pentru toți aceia dintre noi a căror viață se învârte în jurul designului.

”Credem că mutarea târgului în septembrie va lăsa suficient timp pentru ca faza acută în curs de desfășurare a pandemiei să se diminueze și asta va oferi o șansă reală de a restarta designul la nivel global. Cu toții avem nevoie de Salone în Milano. În ultimele luni, clienți și designeri din întreaga lume și presa care ne urmărește la nivel internațional ne-au cerut constant să confirmăm datele acestei ediții. Vom fi acolo și vom fi și mai atrăgători și mai motivați, la fel de motivați ca și companiile care lucrează în design și produc cele mai bune produse posibile. După o perioadă atât de lungă de distanțare fizică și socială în fiecare sferă, ne-ar plăcea să putem vedea Salone ca pe o oportunitate pentru întâlniri și discuții concrete și o șansă pentru noi toți de a ne împărtăși entuziasmul cu un oraș fremătând de idei noi” conchide Claudio Luti.

În urma anunțului făcut astăzi, este de așteptat ca sutele de evenimente independente care au loc în Milano sub umbrela Fuorisalone, în paralel cu Salone, să își modifice de asemenea datele de desfășurare.

www.salonemilano.it

Foto Courtesy Salone del Mobile